Orsova

Orșova (în germană Orschowa, în maghiară Orsova, în sârbă Оршава, în latină Dierna) este un municipiu din județul Mehedinți, Banat, România. Este situat pe malul lacului de acumulare "Porțile de Fier I" de pe Dunăre, în zona de vărsare a râului Cerna în Dunăre. La recensământul din 2002, populația orașului era de 12.967 locuitori.
Ca urmare a realizării lacului de acumulare Porțile de Fier, vechea vatră a orașului a fost inundată în 1970, iar populația a fost strămutată pe un nou amplasament, incluzând terasele Dunării și ale Cernei și versantul de sud al Munților Almăjului, unde s-a construit un oraș complet nou (1966-1971), care a înglobat și satele Jupalnic, Tufari și Coramnic.

Localizare

Localități vecine: Municipiul Drobeta Turnu Severin, la 35 km spre Craiova, comuna Topleț la cca. 8 km pe drumul spre Timișoara, comuna Eșelnița la 5 km spre Moldova Nouă. Peste Dunăre, în Serbia, se găsește localitatea Tekija.

Istoric

• A făcut parte din provincia romană Dacia, romanii construind aici un castru, Dierna. În arealul localității au fost descoperite urmele așezării daco-romane Dierna, ridicată la rang de municipiu în anul 193.
• Subiect de dispută între principele muntean Litovoi și Regatul Ungariei, localitatea rămane o vreme în posesia domnitorilor munteni, trecând însă o dată cu numirea lui Iancu de Hunedoara, ca ban al Severinului, în posesie maghiară.
• În anul 1524, cetatea Orșova (inclusiv localitatea) a fost cucerită de turci și stăpânită de aceștia până în anul 1688. Din anul 1664, Orșova a devenit centru administrativ al unui sangeac.
• În anul 1688,localitatea a fost cucerită de austrieci iar în 1768 a devenit sediul unui garnizoane de graniță austriece atacată și distrusă în 1819 de Tudor Vladimirescu în urma unui incident de graniță româno-austriac.
• În anul 1916, așezarea a fost eliberată de armata română, pentru ca la 1 decembrie 1918 sa revină României în regiunea Banat.
• În anul 1923 a fost declarată oraș.
• Cu ocazia reformei administrative din anul 1968 face parte din județul Mehedinți

Cele mai importante momente din istoria Orșovei

Orșova în Harta Iosefină a Banatului, 1769-72

Paleoliticul superior – primele urme de locuire ale omului în zona Orșovei (Cazanele Dunării , Cuina Turcului și Băile Herculane, Peștera Hoților.
Epipaleolitic (10.000 – 8.000 î.C. ) primele unelte agricole din zonă și primele manifestări de artă ale omului.
Neolitic - bronz (5.500 – 2.200 î.C. și 2.200 – 1.200 î.C.) primele urme de locuitori.
Sec.I î.C. - este posibilă existența unei cetăți dacice în zonă.
100 – Se construiește drumul roman din Clisura Dunării (cu Tabula Traiana) și canalul roman de la Sip.
101 – Cucerirea romană; se înființează localitatea Dierna, printre primele centre daco-romane din noua provincie a Imperiului Roman. Centru meșteșugăresc și punct vamal.
157 – o inscripție atestă prima dată epigrafic numele orașului sub numele de Tisierna.
193-211 - Împăratul Septimius Severus ridică Dierna la rangul de Municipiu.
Sfârșitul sec. III – sec. IV - Este construit castrul roman târziu. Tot în această perioadă sunt atestați primii creștini în localitate.
Sec. IV – VI – Dierna-Zernes este restaurată de romani, apoi de bizantini.
Sec. X – Cetatea Urscia este centrul politic și militar al voievodului Glad.
1366 – Regele Ludovic cel Mare proclamă Orșova “Cetate Regească”.
1524 – Turcii cuceresc cetatea Orșovei.
1660 – Orșova este stăpânită de otomani, este reședință de sandjeac; localitatea civilă este un sat de pescari și de agricultori.
1739 – 1740 - pentru a stăpâni Orșova, turcii construiesc “Canalul Cernei”.
1790 – prin pacea de la Sistov, Orșova trece în componența Austriei.
1772 – 1870 – Orșova face parte din "Regimentul grăniceresc".
1829 – se termină lucrările la șoseaua Caransebeș – Orșova.
1830 – Orșova devine însemnat punct în navigația pe Dunăre, sediul unor agenții de navigație.
1834 – 1846 – se construiește șoseaua de pe Clisura Dunării.
1849 – la Orșova este îngropată coroana Ungariei de către revoluționarii ce trec în Imperiul Otoman. Coroana a fost găsită abia în anul 1853, pe locul respectiv înălțându-se "Capela Coroanei".
1853 – se înființează oficiul telegrafic.
1866 – prima circumscripție medicală.
1873 – Orșova este inclusă în Județul Severin din Provincia Banat. Localitatea dispune de judecătorie, pretură, notariat pentru nevoile locuitorilor din zonă.
1877 – Orșova primește dreptul la două târguri săptămânale și doua anuale (1 mai și 17 septembrie).
1878 – se termină lucrările la calea ferată Timișoara – Orșova, legată de calea ferată Timișoara – Budapesta și Vârciorova – București. Primul tren sosește în Orșova la 11 ianuarie 1878 iar la 19 mai 1878 prin gara imperială de graniță de aici începe circulația normală a trenurilor.
1890 – 1896 au loc lucrările de regularizare a șenalului navigabil al Dunării, se înființează un șantier de reparații navale, se construiește paralel portul de mărfuri “Coroana” legat prin cale ferată de gară și printr-o conductă de rafinăria de petrol din zona gării. O parte a portului din zona orașului primește statutul de "Port liber".
1916 (august – noiembrie) - bătăliile armatei române de la Alion și Cerna, conduse în prima parte de generalul–erou Ioan Dragalina.
1919 (5 mai) - Armata Română intră în Orșova, integrată apoi definitiv în România.
1923 – Orșova primește statutul de oraș.
1944 (26-28 august) - lupte de eliberare a Orșovei din al doilea război mondial; luptele continuă până la 30 august 1944 pentru eliberarea defileului Orșova – Severin; în luna septembrie 1944 au loc luptele de apărare a Clisurii Dunării în fața inamicului ce declanșase ofensiva de-a lungul Clisurii.
1954 – prin noua împărțire administrativă, Orșova devine centru de raion în regiunea Banat (între anii 1950 – 1954, datorită conflictului cu Jugoslavia, centrul de raion a fost stabilit la Mehadia) dispunând de toate instituțiile administrative și politice de rigoare.
1968 – prin împărțirea administrativ-teritorială din februarie 1968, Orșova este inclusă pentru prima oară în județul Mehedinți, pierzând o serie de instituții: judecătoria, notariatul, agențiile de navigație.
1966 – 1974 - are loc strămutarea orașului ca urmare a construirii sistemului hidrotehnic și de navigație “Porțile de Fier”; în componența noului oraș intră și satele Jupalnic, Tufări, Coramnic.
1990 (noiembrie) - orașul primește statut de municipiu.
Actualul oraș nu se află pe vatra orașului vechi, deoarece acesta a fost mutat mai sus față de nivelul Dunării, în prima parte a anilor '70, o dată cu umplerea lacului de acumulare format de barajul de la hidrocentrala Porțile de Fier I.

Economie

Industria extractivă este reprezentată prin exploatări de bentonit, de crom, granit și balast. Principalele industrii dezvoltate la nivelul orașului sunt: industria energetică, construcții de nave fluviale, industria constructoare de motoare, generatoare și transformatoare electrice, industria de prelucrare a minereurilor neferoase (feldspat, azbest, cuarț, talc) și de prelucrare a lemnului, industria textilă.

Obiective turistice

• Mănăstirea Sfânta Ana, Orșova
• Biserica Catolica, Orșova

Sursa Text: Wiki

Delta Dunarii

Delta Dunării (3446 km²), aflată în mare parte în Dobrogea, România, și parțial în Ucraina, este cea mai mare și cea mai bine conservată dintre deltele europene.
Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991, este clasificată ca rezervație a biosferei la nivel național în România și ca parc național în taxonomia internațională a IUCN.

Geografie

Delta Dunării este limitată la sud-vest de podișul Dobrogei, la nord formează granița cu Ucraina, iar în est se varsă în Marea Neagră. Delta Dunării este traversată de paralela de 45° latitudine N și de meridianul de 29°, longitudine E. Delta ocupă, împreună cu complexul lagunar Razim - Sinoe 5050 km², din care 732 km² aparțin Ucrainei, Deltei românești revenindu-i o suprafață de 2540 km². Datorită celor 67 milioane de tone aluviuni aduse de Dunăre, Delta Dunării crește anual cu aprox. 40 m².
Dunărea ajunsă la Pătlăgeanca se bifurcă: Brațul Chilia la nord și Brațul Tulcea la sud, braț care mai apoi la Ceatal Sfantu Gheorghe, se desparte în Brațul Sulina și Brațul Sfântul Gheorghe.
Brațul Chilia, formează granița cu Ucraina, și transportă pe cursul său de o lungime de 104 km², 60% din apele și aluviunile Dunării.
Brațul Sulina este situat în mijlocul Deltei, și spre deosebire de Chilia, are un curs rectiliniu, fiind permanent dragat și întreținut pentru navigația vaselor maritime. Are o lungime de 71 km și transportă 18% din volumul de apă al Dunării.
Cursul Brațului Sfântul Gheorghe este orientat spre sud-est, și se desfășoară pe 112 km, transportând 22% din debitul Dunării. La vărsare formeaza insulele Sacalin considerate un început de deltă secundară.
Delta Dunării (cu excepția deltei secundare a brațului Chilia) face tradițional parte din Dobrogea, dar în Antichitate și Evul Mediu, litoralul se afla mult mai la apus (între Chilia Veche și Murighiol pe vremea lui Strabon, între Periprava și Lacul Dranov în epoca bizantină), astfel încât hărțile istorice care reprezintă Dobrogea cuprinzând toată Delta actuală, sunt geomorfologic false.

Geologie

Delta Dunării este plasată, din punct vedere geologic , într-o regiune mobilă a scoarței terestre numită Platforma Deltei Dunării (regiunea predobrogeană). Platforma Deltei Dunării vine în contact în partea de sud-vest cu Orogenul Nord Dobrogean, prin falia Oancea-Sf. Gheorghe, care este aproximativ paralelă cu Brațul Sfântu Gheorghe.
Structura geologică a acesteia este alcătuită dintr-un fundament cristalin peste care se dispune transgresiv o cuvertură sedimentară reprezentată printr-o succesiune de depozite paleozoice, triasice, jurasice, cretacice, neogene și cuaternare, derminate prin forajele de mare și mică adâncime efectuate în zonă. Depozitele de vârstă Paleozoică, ce aparțin etajelor Silurian-Permian (438-230 milioane de ani), sunt alcătuite din calcare, dolomite, siltite, gresii litice, cu intercalații de tufuri vitroclastice.
Depozitele de vârstă Triasică (248-213 milioane de ani) sunt alcătuite, la bază, din siltite feruginoase, argilite, gresii, microconglomerate, cu intercalații de porfire feldspatice, diabaze și melafire, iar transgresiv apar dolomite, gresii calcaroase, siltite, marne ș.a., ce conțin specii vegetale (Striatoabietites sp., Ovalipollis ovalis ș.a.), foraminifere (Glomospirella sp., Spirillina sp. ș.a.), conodonde (Gondolella navicula, Gladiogondolella tethydis ș.a.).
Depozitele de vârstă Jurasică (epocile Dogger-Malm – 176-142 milioane de ani) sunt alcătuite în principal din calcare (la bază), argile calcaroase, gresii, precum și calcare cenușii și gălbui (la partea superioară), cu fosile de foraminifere (Textularia jurassica, Spirillina orbicula ș.a.), dinofagelate (Nannoceceratopsis spicula, N. pellucida, Ctenidodinium panneum ș.a.) etc. Depozitele de vârstă Cretacică ce aparțin etajelor Apțian-Senonian (121-65 milioane de ani) sunt alcătuite, în principal, din argile și siltite feruginoase, cu intercalații de gresii fine sau dolomite gipsifere, ce conțin o fitocenoză săracă cu Trilobosporilites apiverucatus, Clavifera triplex etc.
Depozitele de vârstă Neogenă (etajele Sarmațian-Romanian – 13,5-1,8 milioane de ani) sunt alcătuite dintr-o succesiune de strate cu calcare lumașelice, nisipuri, siltite și argile, cu Mactra sp., nisipuri, siltite și argile roșcate, cu Dosinia maeotica, nisipuri fine cenușii (cu Dreissena rimestiensis, Limnocardium sp., nisipuri cu Stylodacna orientalis și nisipuri cu intercalații de argile, ce conțin specimene de Viviparus bifarcinatus, Dreissena polymorpha etc.
Depozitele de vârstă Cuaternară (depozite deltaice ce aparțin etajelor Pleistocen-Holocen – 1,8-0,01 milioane de ani) sunt alcătuite, la bază, dintr-un strat de argile roșii-carămizii urmate de o succesiune de strate de pietrișuri, nisipuri, siltite, argile și strate de loess, iar la partea superioară se dispun aluviuni de origine fluviatilă și fluvio-lacustră. (Mutihac V., 1990; Ionesi L, 1994)

Geomorfologie

Delta Dunării, situată în partea de N-V a Mării Negre (între 44˚46’00” lat. N – platforma Bugeac, 45˚40’00” lat. N și 28˚40’24” long. E – Orogenul Nord Dobrogean, respectiv 29˚40’50” long. E – platforma Mării Neagre), reprezintă din punct de vedere geomorfologic un relief de acumulare dezvoltat la gura de vărsare a Dunării în Marea Neagră. (Coteț P., 1973, Romanescu Gh, 1995)
Conform clasificării FAO (SOTER – Procedure Manual, 1993), Delta Dunării este inclusă la categoria formelor de relief regionale de tip câmpie umedă pe depozite aluviale fluviatile cu un grad ridicat de fragmentare.
Delta Dunării este caracterizată prin forme de relief pozitive numite grinduri și forme de relief negative reprezentate prin depresiuni umplute cu apă (lacuri). În prezent, delta se prezintă sub forma unei suprafețe plane cu o pantă de 0,006 ‰, străbătută de un păienjeniș de ape: brațe de fluviu, canale și gârle, punctată de lacuri și japșe. Diferențele de altitudine, față de nivelul mării, sunt de 8-10 m în zona grindurilor și -2 - -4 m în zona depresiunile lacustre. (Coteț P., 1973; Soil of the Romanian Danube Delta Biosphere Reserve, 1996)
Teritoriul Deltei Dunării se împarte în două subregiuni geografice și anume: Delta propriu-zisă ce ocupă o suprafață de 4.250 km2, aflată între brațele fluviului,și zona complexului Razim, cu o suprafață de 990 km2. Din punct de vedere fizico-geografic Delta se împarte transversal pe brațele fluviului în două mari subregiuni naturale: delta fluvială și delta maritimă.
Delta fluvială ocupă peste 65% din suprafața totală a deltei și se întinde de la ceatalul Izmail, spre aval, până la grindurile Letea și Caraorman, pe linia Periprava (pe brațul Chilia) – Crișan (pe brațul Sulina) – Ivancea (pe brațul Sf. Gheorghe) – Crasnicol – Perișor. Această subregiune a Deltei Dunării este împărțită în mai multe unități naturale cum ar fi: Depresiunea Sireasa, Depresiunea Șontea-Furtuna, Depresiunea Pardina, Depresiunea Matița-Merhei, Grindul Chilia, Grindul Stipoc, Ostrovul Tătaru, Ostrovul Babina, Ostrovul Cernovca, Depresiunea Litcov, Depresiunea Erenciuc, Depresiunea Roșca-Buhaiova, Lunca Tulcea-Murighiol și Depresiunea Dranov-Dunavăț, etc.
Delta maritimă ocupă mai puțin de 35% din suprafața Deltei Dunării, la răsărit de linia Periprava-Crișan-Ivancea-Crasnicol-Perișor. În această subregiune, ca și în cazul deltei fluviale, întâlnim zone cu relief pozitiv și negativ dar, spre deosebire de prima subregiune, fundul depresiunilor este sub nivelul mării în cele mai multe cazuri. (Soil of the Romanian Danube Delta Biosphere Reserve, 1996)

Climă

Delta Dunării se încadrează în spațiul cu climat temperat semiarid specific stepelor pontice. Spațiile acvatice plane și foarte întinse, acoperite în diferite grade cu vegetație, întrerupte de insulele nisipoase ale câmpurilor marine, alcătuiesc o suprafață activă specifică deltei și lagunelor adiacente, cu totul diferită de cea a stepelor pontice.
Aceasta suprafață activă reacționează față de radiația totală recepționată și de circulația generală a atmosferei rezultând un mozaic de microclimate. Radiația totală variază între un minim de 3,5 Kcal/cmp înregistrat în lunile de iarnă și un maxim de 17 Kcl./cmp, în luna iulie. În funcție de intesitatea activității centrilor barici principali se instalează condiții specifice de vreme: zile de iarnă blânde (când activeaza centrul baric nord-est european), zile de iarnă geroase, cu vânturi puternice (când acționează anticiclonii nord-atlantici), zile de vară calde și uscate (când acționează anticiclonii tropicali atlantici), zile de vară ploioase (când interacționează aerul din bazinul mediteranean cu cel rece din nord-vestul Europei).
Durata de strălucire a soarelui este mare, media multianuală fiind de 2250 ore, dar poate ajunge la 2600 ore în anii cu nebulozitate redusă. Temperatura se distribuie neuniform pe suprafața deltei. Mediile multianuale indică creșterea temperaturii de la vest spre est. La nivelul vârfului deltei (Tulcea) temperatura medie multianuală este de 10,94 C, în delta fluvială (Gorgova), de 10,96 C, pe țărmul mării (Sulina), de 11,05 C, iar în largul Marii Negre (Platforma Gloria), de 11,86 C.
Amplitudinile medii zilnice reflectă diferențele mari datorate naturii suprafeței active : la Gorgova variază între un maxim de 9 C (în iulie) și un minim de 3,8 C (în decembrie), la Sulina între 2,8 C (în iulie) și 1,4 C (în noiembrie), iar la stația Gloria între 2,3 C (în iulie) si 1 C (în decembrie și februarie). Sumele anuale ale temperaurilor medii zilnice efective se apropie de 1600 C. Umezeala aerului înregistrează cele mai mari valori de pe teritoriul României. Umezeala relativă a aerului variază iarna între 88 - 84% la Gorgova și 89 85% la Sulina și Sfântu Gheorghe, iar vara, între 69 - 71% la Gorgova și 77 - 80%, la Sulina și Sfântu Gheorghe. Precipitațiile sunt reduse cantitativ și scad de la vest spre est datorită efectului suprafeței active specifice deltei, precum și al Mării Negre. La intrarea în Delta Dunării (Tulcea) se înregistrează o cantitate medie multianuală a precipitațiilor de 450 mm, iar la Sulina, de 360 mm. În cea mai mare parte a deltei cad între 350 si 400 mm ploaie, iar pe litoralul deltaic și cea mai mare parte a lagunelor, sub 350 mm.
Stratul de zapadă este subțire și se menține perioade scurte de timp, numai în iernile mai aspre. Asemenea situații s-au petrecut în anii 1928-1929, 1953-1954, 1941-1942, 1984-1985, când apele mării lângă țărm au înghețat timp de 45 - 60 zile. Vânturile dominante bat din sectorul nordic alternativ cu sectorul sudic, cele mai intense accelerări de vânt înregistrându-se iarna și în sezoanele de tranziție. Sezoanele sunt distribuite foarte neuniform în spațiul Deltei Dunării. La intrarea în deltă, la Tulcea, mediile pe 90 ani relevă ca sunt 142 zile de vară și 60 zile de iarnă, iar primăverile au durata aproape egala cu toamnele. La Sulina aceleași medii multianuale indică 145 zile de vară și numai 15 zile de iarnă, iar primăverile sunt mai lungi (122 zile) decât toamnele (83 zile).

Floră

Vegetația Deltei este reprezentată în mare parte de o vegetație specifică mlaștinilor (stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitică) și ocupă 78% din totalul suprafeței. Zăvoaiele ocupă 6% din suprafața deltei, fiind păduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, fiind periodic inundate, , iar ochiurile de apă sunt acoperite de o vegetație acvatică și plutitoare, ocupând 2% din suprafața deltei. De asemenea, există păduri pe câmpurile Letea și Caraorman și sunt alcătuite din stejar brumăriu, stejar pedunculat, frasin, plop tremurător, ulm, plante agățătoare.

Faună

Conține mai mult de 320 de specii de păsări ca și 45 de specii de pește de apă dulce în numeroasele sale lacuri și japșe. Acesta este locul unde milioane de păsări din diferite colțuri ale Pământului (Europa, Asia, Africa, Marea Mediterană) vin să cuibărească. Speciile majore de pești în cadrul Deltei Dunării sunt știuca și somnul.

Populația

Populația deltei a fost totdeauna răzleață, mediul semi-acvatic nepermițând densități importante (densitatea medie este de 5 locuitori/km2). Vara, afluxul de turiști triplează populația, care la recensământul din 2002 se menținea la 14.583 locuitori, dintre care 12.666 români (87%), 1438 lipoveni (10%), 299 ucraineni diverși alții (1%). Delta a fost dintotdeuna un mediu-refugiu pentru populațiile inițial grecești (grecii pontici erau încă 2059 în 1910, mai numeroși decât lipovenii), ulterior românești (dicienii, denumire care provine poate de la Vicina), apoi din (lipovenii). Aceste populații s-au amestecat, lucru dovedit de vocabularul limbilor vorbite în deltă, îndeosebi pescăresc.

Harta Deltei

^{Sursa Text: Wiki}